Citeam zilele trecute "Mintea unui barbat divortat" si mi-a provocat (pe langa amuzament, cinism si drama) o nevoie acuta de a scrie despre barbati si femei in diferite ipostaze dar mi-a trecut rapid din simplu motiv ca nu e timpul. Am amanat. Lucru la care sunt cea mai buna. Azi revazusi un episod din Grey's Anatomy unde vorbesc despre amanare, Benjamin Franklin si motivul pentru care amanam. Amanam din frica, iresponsabilitate si fuga. Eu cred ca aman din cauza sentimentului provocat pe moment si anume liniste. Faptul ca iti da impresia ca tu detii timpul si flexibilitatea cu care jonglezi sunt doar efecte secundare. Asa ajungi in acel moment in care iti dai seama ca nu mai poti face fata si clachezi sau pur si simplu amani din nou criza. Solutia ar fi mobilizarea dar cand vezi ce te asteapta mai bine fumezi o tigara, bei o cafea sau faci ceva care sa te scoata din incurcatura in care ai ajuns.
In ultimile 2 saptamani, am fost coplesita numai de emotii negative, pentru ca e normal (zic multi). Si fara sa vreau am trecut prin cele 5 stagii:
1. Negarea, pur si simplu mi-am refuzat sentimentul de a crede ca nu mai controlez eu, ca nu mai sunt EU si e timpul sa fie altcineva. Chiar ma gandeam ca eu stiu, ca eu fac...eram EU si restul care imi turnau numai tampenii.
2.Furia, dupa ce m-am pus pe mine in centrul totului si am ascultat mii de versiuni am ajuns sa ma enervez din orice cuvant sau lucru facut. Eram de fapt furioasa pe mine, pe faptul ca imi setez asteptari pana la Doamne Doamne si apoi cand nu sunt atinse intru intr-o drama amuzanta.
3.Negocierea, aici cautam scuze, incercam sa gasesc o portita pe care sa intru sa demonstrez ca de fapt exista umanitate si caramidele pe care le-am pus nu pot fi indepartate sau ca oameni in care am crezut sunt la fel, ca le trebuie timp. Bullshit, imi cautam scuze pentru lumea imaginara construita in jurul acestor oameni.
4.Tristete, dupa "Nu-ul" categoric, nervi irositi si scuzele gasite, mi-am acceptat realitatea si in loc sa ma calmeze pe moment, mi-a dat numai regrete, "energii negative" si intrebari stupide.
5.Acceptarea, ehe asta e un stagiu placut cand realizezi ca trecutul nu poate fi schimbat, ca locul nu iti mai e acolo si tot ce poti sa faci e sa mergi inainte fara a te uita inapoi. E o singura directie care ti-o ofera aceasta treapta. Aici nu mai e loc liber, nu mai e flexibilitate, aici esti doar Tu si Ce ai de gand sa faci. Ma bucur ca am realizat ca nu mai pot sta pe loc, incercand sa iau din trecut numai acele lucruri faine si sa le atribui aleatoriu degeaba. Ma bucur ca ma incearca acum un sentiment de "nu imi pasa" si ma bucur ca ma amuz din lucruri ce candva imi faceau rau.
Si totusi legatura intre amanarea si stagiile de mai sus e cat se poate de usoara. Inainte sa accepti ca tu iti stai in drum treci prin toate lucrurile de mai sus (aplicate total personalizat) . Restul e relativ, de la iubire la incredere si de la prieteni la dusmani. De fapt, realitatea e relativa si tot ce e intre nu merita amintit.
In final, imi doresc de la urmatoarea luna sa pot realiza tot ce mi-am propus fara sa fiu prinsa in ciclu deja obisnuit. Aaaa...si imi mai doresc sa pot vorbii despre politica "fluent"..:))..
Iar melodia zilei...
